Home » Știință » Câte obiecte interstelare ne vizitează Sistemul Solar în fiecare an

Câte obiecte interstelare ne vizitează Sistemul Solar în fiecare an

Publicat: 21.03.2021

La data de 19 octombrie 2017, primul obiect interstelar detectat vreodată a trecut pe lângă Pământ și a ieșit din Sistemul Solar. La mai puțin de doi ani după aceea, al doilea obiect a fost detectat, o cometă interstelară ușor de identificat denumită 2I/Borisov.

Aceste două obiecte interstelare au confirmat cercetări teoretice anterioare care au concluzionat că obiectele interstelare vizitează în mod regulat Sistemul Solar.

Totuși, cât de des suntem vizitați a fost subiectul unor studii ample. Potrivit unui nou studiu al cercetătorilor de la Initiative for Interstellar Studies (i4is), aproximativ șapte obiecte interstelare ne vizitează Sistemul Solar în fiecare an și acestea respectă orbite previzibile atunci când trec pe lângă noi.

‘Oumuamua a declanșat o revoluție în astronomie și studiul obiectelor cerești

Astfel de cercetări ne-ar putea permite să trimitem o navă spațială care să se întâlnească cu unul dintre aceste obiecte în viitorul apropiat.

Cercetările privind obiectul interstelar ‘Oumuamua din octombrie 2017 au declanșat o revoluție în astronomie și studiul obiectelor cerești. Nu era vorba doar despre un obiect format într-un alt sistem solar, dar vizita și detectarea sa sugerau o populație vastă de astfel de obiecte.

Descoperirea cometei 2I/Borisov în 2019 a confirmat ceea ce mulți astronomi suspectau deja, faptul că obiectele interstelare intră în Sistemul Solar în mod regulat.

Sistemul Solar este vizitat de șapte obiecte interstelare în fiecare an

Totuși, noul studiu a concluzionat că Sistemul Solar este vizitat, în medie, de până la șapte obiecte interstelare similare unor asteroizi în fiecare an. Însă, obiectele precum cometa 2I/Borisov ar fi mai rare, făcându-și apariția o dată la 10 sau 20 de ani, potrivit Science Alert.

Oamenii de știință au mai descoperit și că multe dintre aceste obiecte se deplasează cu viteze mai mari decât ‘Oumuamua, care se deplasa cu peste 26 kilometri pe scundă înainte și după ce a primit un impuls de la Soare.

Cunoașterea acestor parametri îi va ajuta pe cercetători să se pregătească pentru posibile misiuni și întâlniri cu aceste obiecte interstelare.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un renumit astronom de la Harvard susține că extratereștrii ne-au vizitat deja în anul 2017

O nouă teorie despre Oumuamua. Vizitatorul interstelar ar putea fi, de fapt, un ghemotoc cosmic de praf

Cum s-a format Oumuamua, primul vizitator interstelar

Cometa 2I/Borisov face ca Oumuamua să pară şi mai bizar, conform astronomilor

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?